Cei șapte papă-lapte – Mary Ann Hoberman

Am ales să cumpăr această carte datorită review-urilor bune, evident. Am citit (în review-uri) despre povestea impresionantă a mamei, despre viața la țară, despre iubire și sacrificiu, despre răsplată… Și până la urmă, dacă și prințesa urbană o recomandă trebuie să fie neapărat ceva de foile ei.

Însă atunci când am deschis coletul și am citit cartea… Am știut ca nu e chiar pe gustul meu.

Dar cum nu am avut inspirația să o fac nevăzută și să o arunc pe vreun raft cu cărți neinspirate (in my humble opinion), zâna mea a văzut și ea cartea și… Mi-a cerut muuult timp să ne uitam peste imagini și eu să i le povestesc… ooo… Ce momente amuzante! Not.

Apoi am reușit să o ascund… Iar când a revenit… Am fost nevoită să citesc și să recitesc versurile (care nu par a rima prea bine, fie vorba între noi) multe zile una după alta (adică cel puțin o dată pe zi în ultima lună).

Zilele acestea am hotărât sa scriu despre ea. Nu pentru că e nemaipomenită și o ador, ci pentru că și-a atins scopul: copilul meu o adoră 🙂

Deci e o carte care atrage la categoria ei de vârstă și îi aduce pe cei mici aproape de dragostea pentru lectură.

Acum urmează, firește și opinia mea:

E povestea unei mame eroine cu șapte copii în șase ani care cu răbdare și entuziasm satisface capriciile tuturor în fiecare zi, cum altfel decât gătind fiecăruia felul preferat de mancare.

Firește, copiii ei încă au experimentat educația Montessori și nu sunt încă suficient de independenți pentru a-și face singuri de mâncare… și bineînțeles, mama e clar de pe plaiuri românești… Căci altfel nu se explica nevoia ei de a și vedea copiii mâncând… Cu orice preț!
Finalul e fericit. Fiecare fel de mâncare ajută la crearea unui chec… Pentru ziua mamei dar și pepost de daily (confort) food aka un chec e creat pentru micul dejun (adică chec la micul dejun?)… Whatever.

This is it. Fetița mea știe deja versurile, știe că mama va primi un chec de ziua ei și cuvântul ‘dolofană’ e clar cuvântul care descrie cel mai bine cartea căci e cel care-i provoacă cea mai mare fericire.
#2ani3luni

The end.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *