Parenting? Nu, mulțumesc!

 Acum câteva zile, făceam confesiuni pe blog. Am găsit doar 8 lucruri pe care nu cred că le știați despre mine. Astăzi, vă mai zic unul: Ador să interpretez orice afirmație. Doar sunt femeie!

Cu toate că îmi propusesem să vorbesc doar despre lucruri frumoase… astăzi (nu) mă țin de cuvânt! Astăzi vorbesc despre mamele experte în orice. În fiecare femeie este câte una! (recunosc, și eu încerc adesea să dau drept „expertă” – dar uneori reușesc să mă țin în frâu!)

Citesc zi de zi câte ceva contradictoriu. La început mă stresau informațiile/părerile contrastante și diametral opuse de realitatea (mea). Din cauza lor simțeam că nu sunt o mamă suficient de bună, că nu sunt o mamă perfectă, că nu știu să am grijă de copilul meu. Acum afirmațiile acestea mă amuză. Iar uneori mă aduc și la exasperare.

Da, am citit și eu, ca și celelalte mii de mămici, multe, foarte multe cărți din categoria mult lăudatului „parenting”. Cu unele am rezonant, cu altele mai puțin.

Însă un lucru e sigur! Sunt prea multe cărți de parenting ca să putem afirma cu tărie că una din ele e cel puțin bună! (nu mai vorbesc de foarte bună și excelentă). Unele sunt scrise de oameni care vor să vândă ceva, altele de psihologi cu experiență în lucrul cu anumiți copii (hai să recunoaștem: de cele mai multe ori copiii care ajung la psiholog sau psihoterapeut au anumite… probleme – ei sau parintii lor – ), altele de psihoterapeuți, altele de educatori. Fiecare din oamenii aceștia ne oferă doar o părticică a realității LOR. Iar realitatea lor e clar diferită de experiența noastră de viață.

Nu cred că putem pune într-o singură carte toată trăirea umană. Viața mea e mult mai complexă decât un ghid cu cuvinte pe care am sau nu voie să le folosesc, sau lucruri pe care am sau nu voie să le spun copilului meu. Să fie toți ceilalți  experți la capitolul Viața Mea? Experiența mea umană e aceptată doar dacă poate fi încadrată într-o anumită categorie?

Sunt fascinată cum cele mai mici momente crează efecte fenomenale!

Scena 1

Mă întreba cineva zilele trecute: Voi sunteți pro-creșă sau pro-bonă? Iar eu gândeam… eu sunt pro-choice! Unii copii sunt fericiți cu mamă, și ea va stă încă un an acasă cu el până cand acesta va fi pregătit să meargă la grădi, alții vor sta cu bunica și cu bunicul – deoarece locuiesc aproape și sunt adorați de nepoțelul lor, alții vor avea parte de o bonă, care cu siguranță nu îi va face ochi dulci tatălui (la ce vârstă au bonele din Cluj, clar scenariul acesta e exclus!) și alții, probabil cum va fi a mea, va merge la creșă. Pentru că la creșă îi va fi ei cel mai bine! A alege ce va face copilul în primii ani de viață nu e o hotărâre de la care nu avem voie să ne abatem! A alege o anumită opțiune e despre a privi în interiorul familiei și a identifica ce i se potrivește copilului cel mai bine! Dar realitatea acesta nu are iz de scandal și nu atrage like-uri. Nu crează dezbateri și nu îi angajează pe oameni în discuții.

Scena 2

Un băiețel folosește în parc cuvântul magic „penis”: lumea se destrăma, începe apocalipsa… războiul se anunță a fi unul înfiorător! Cele două tabere își adună forțele… și așteaptă iscoditoare 80 de ani evoluția situației. Va fi sau nu va fi un om împlinit părintele copilului care a spus fantasticul, ultra-modernul cuvant „PENIS”!?

Dacă ar fi fost telenovelă, scenă 2 continuă astfel:

(A) Dacă băiatul și fetița care cunosc cuvintele magice penis și vagin sau vulvă (dacă e să fim accurate!) se vor întâlni peste ani în parc și își vor folosi creativitatea… cu siguranță părinții nu au fost suficienți de responsabili și nu au știut să le explice corect semnificațiile celor două trei cuvinte!

(B) Dacă băiatul și fetiță care nu cunosc cuvintele magice, și știu că cocoșelul și păsărica sunt rusinică și rusinica și se vor întâlni peste ani în parc și își vor folosi creativitatea (care a fost cu siguranță candva reprimată)…. categoric și fară urmă de îndoială părintii sunt niște iresponsabili care nu au fost în stare să le vorbească deschis copiilor lor.

Scenă 3

Un băiețel se împreietenește cu un psihoterapeut. Știu că știi că asta e ficțiune. Dar citește mai departe! Băiețelul e crescut cu dragoste și respect (nici așa nu’i bine, firește!) și de la prea multa dragoste  și respect NU mai știa să se joace! Părinții l-au învățat să fie prea „adult” și el nu se strecura invizibil în jocul copiilor ci ajungea în inimaginabila situație de a le cere „preietenia”. Părinții, din prea multă dragoste, au rănit iremediabil copilul care va avea nevoie de mii de ore de terapie pentru a învață din nou… să dea cu piciorul în minge! (exact acesta era scopul exprimat al sesiunii de consiliere imaginară)

Articolul m-a făcut să mă întorc cu 25 de ani înapoi în timp…. și știți ce am descoperit? Că și noi eram răutăcioși, că nu ne jucăm cu toți copiii, că nu ne erau toți dragi: și nu datorită stilului de parenting al părintelui ci unor factori absolut subiectivi obiectivi… culoarea părului, cât de des pare că s’ar spăla pe dinți, dacă trișa sau nu la jocuri…

Scenă 4

Un alt băiețel merge cu bunica în parc. Bunica e bună, blândă și dornică să-l lase pe băiețel să exploreze lumea. Dar băiețelul se revoltă căci bunica în adâncul ei, ascundea un secret teribil! Nu știa să impună limite! Baiatelul striga neîncetat după ajutor, și din nevoia de a i se impune limite a distrus cumpărăturile mamei înspăimântate care a rămas fără grăi la văzul unei asemenea suferințe!

Concluzia

Ați observat ce lipsește din fiecare poveste? Ce să fie, ce să fie? Oare ce lipsește?

Lipsește copilul! Copilul e o ființă umană, sau cel puțin asta vor să ne facă unii să credem… Culmea… copilul are personalitate. Ba mai mult, timp de secole sunt oameni care analizează ce influențează mai mult personalitatea copilului: natura sau cultura… și încă nu au ajuns la un consens general acceptat!

Când au încetat copii să-și mai trăiască viața?

‘Numa zic!

PS. Nu sunt sigură dacă acest text este sau nu un pamflet.

Dacă vă plac articolele mele, vă invit să le dați mai departe și să apreciați pagina de facebook a blogului. Orice comentarii, sugestii și idei sunt binevenite, mai jos, în rubrica de comentarii.

Sursa foto: aici

 

 

 

 

 

 

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *