Oana Pocan – „Improvizaţia teatrală te ajută să iei decizii mai repede, să acţionezi, să fii curajos şi să fii prezent în viaţa ta”

Când o prietenă dragă mi-a povestit despre cursul de improvizație pe care îl urmează, am fost deosebit de încântată. Cumva, destinul m-a ghidat spre exact ceea ce credeam că îmi lipseşte. Nu e nevoie să mai spun că am urmat şi eu cursul de improvizaţie şi aşa am avut plăcerea de a o cunoaşte pe Oana.

Atelierul de improvizație, așa cum l-am văzut eu, a fost despre fiecare din noi: a fost pentru mine și totodată despre mine și am avut ocazia să descopăr noi informații prețioase despre cine sunt eu de fapt.

Iar pe lângă toate acestea, am avut parte de multe discuții și povești frumoase. Una din povești mi-a rămas în minte şi o dau mai departe de fiecare dată când am ocazia. Povestea e despre iubire, și mai exact despre iubirea nemărginită pe care mama o simte pentru toți copiii ei. Și ce frumos putem să le povestim copiilor despre iubire! O transformăm într-o floare. Da, iubirea e precum o floare mare şi frumoasă cu multe, multe petale. Iar fiecare petală o oferim pe rând, bunicilor, soţului, copiilor. Și astfel, mama îi poate iubi pe fiecare într-un mod diferit dar asemănător totodată… căci iubirea mamei e infinită și mereu când apar oameni noi în viața ei răsar ca prin minune și petale noi!

Oana Pocan este asistent universitar doctor la Facultatea de Teatru și Televiziune din Cluj-Napoca și de asemenea, începând din 2013 susține cursuri și ateliere de dezvoltare personală utilizând tehnici și instrumente teatrale, atât pentru copii cât și pentru adulți.

Mai jos, puteți citi discuția plină de inspirație pe care am avut-o cu ea:

Cum ar fi viaţa ta fără teatru?

Cred că ar fi la fel de frumoasă pentru că depinde de mine să o trăiesc astfel. E adevărat că Teatrul mă ajută să îmi manifest creativitatea, să mă simt utilă si împlinită.. Am găsit în Teatru, mai precis prin Improvizația teatrală, un instrument extraordinar de a mă ajuta pe mine şi pe alţii să cresc, să evoluez, să devin o cât mai bună versiune a mea

Cine improvizează mai bine: copiii sau adulţii, femeile sau bărbaţii?

Toţi improvizăm indiferent de vârstă sau gen. Viaţa noastră se desfăşoară pe tărâmul improvizaţiei căci neprevăzutul ne însoţeşte pretutindeni. Spre exemplu, nu stii niciodată cum se va desfăşura o întâlnire cu cineva sau cum se va soluţiona o anumită situaţie. Unii improvizează mai bine pentru că sunt mai liberi, mai spontani, mai creativi şi îşi asumă riscuri cu uşurinţă; alţii, din păcate, au pierdut pe traseul existenţial aceste calităţi. Mă bucur că pot să îi ajut să îşi regăsească acest potenţial indiferent de nivelul de cunoaştere, de experienţa de viaţă sau de domeniul în care activează. Exerciţiile şi jocurile teatrale specifice improvizaţiei teatrale te ajută să devii mai încrezător în tine şi în potenţialul tău şi să priveşti provocările vieţii cu mai mult curaj.

Care e activitatea ta preferată în cadrul cursurilor pe care le facilitezi?

Fiecare ședință a Cursului sau a Atelierului de Teatru și Improvizaţie (fie pentru copii, fie pentru adulti) este unică în felul ei. De aceea e dificil să consider că o anumită activitate, e preferata mea. Îmi plac şi mă bucură momentele când participanţii au câte un insight sau o confirmare referitoare la ceea ce simt sau gândesc, când (re)descoperă câte ceva despre ei înşişi; când așa numiții “Perfecţionişti” sau “Control freak” – iștii  încep să se deschidă şi să se relaxeze, când realizează/conştientizează că viaţa lor poate fi mai mulţumitoare şi împlinită când sunt liberi în gândire şi simţire, când iau lucrurile aşa cum vin şi renunţă la “scenarii” şi acţionează depăşind anumite blocaje emoționale. Căci Improvizaţia teatrală te ajută să iei decizii mai repede, să acţionezi, să fii curajos şi să fii prezent în viaţa ta.

Care e cea mai frumoasă mărturie pe care ai primit-o după un atelier de improvizație?

Sunt mai multe mărturii frumoase…Mă simt mulţumită de munca mea mai ales când, spre exemplu, un părinte sesizează că al său copil e mai atent, mai deschis în relaţia cu ceilalţi, când îmi spune că vine cu drag copilul la Atelier, că abia aşteaptă ziua de Atelier…

La adulţi … sunt participanţi care vin din 2015 si declară că le face foarte bine antrenamentul de la Ateliere sau de la Cursuri ajutandu-i atât in viaţa personală cât și profesională. Pentru că, de fapt, improvizaţia teatrală este un antrenament al creierului…atât în  sfera cognitivă şi neocortex, cât și în cea afectivă (emoții) şi spirituală. Participanţii conştientizează că de emoții nu scapi, ci e în puterea lor să le gestioneze. Lucrăm mult mai ales pe partea de expunere (teama de expunere publică), relaționare și comunicare constructivă.

Improvizaţia teatrală şi Atelierul de Actorie te ajută să te înţelegi pe tine şi pe ceilalţi mai bine, generează o atitudine cutezătoare, optimistă şi un comportament creativ. Astfel devii mai liber şi mai stăpân pe tine.

Ce ai învăţat de la participanţi?

Am învăţat să respect opinia fiecăruia indiferent de vârstă, educaţie şi experienţa de viaţă. Am învăţat să recunosc că nu le ştiu pe toate; cursanţii mei m-au ajutat şi mă ajută să am aşteptări realiste de la mine şi de la ceilalţi. Invăţ să fiu un om mai bun şi să accept diversitatea, dar și unicitatea fiecăruia.

Cum încurajezi creativitatea copiilor tăi?

Eu când mă gândesc la creativitate, mă gândesc la libertate în sensul de îndrăzneală, de încredere în propriile puteri, la a găsi soluţii, la optimism… Si atunci toate activitățile pe care le facem împreună sau modul în care comunic cu fetele mele urmează acestă direcție.

Cum putem fi noi (părinţii) mai creativi atunci când ne jucăm cu ei?

Putem fi creativi atunci când suntem prezenți în comunicarea cu ei. Când nu ne gândim la nimic altceva si nu ne lăsăm distrași de alte probleme când ne jucăm cu ei. Când înţelegem că ar fi bine să ne punem noi la mintea lor și să nu avem pretenţia ca ei să se ridice la mintea noastră. Când ne dăm libertatea de ”a ne prosti”, să “ne punem la mintea lor”, să acceptăm toate nebuniile amuzante pe care ei le născocesc, “să nu facem pe deştepţii” , să acceptăm să fim din nou copii când ne jucăm cu ei… Când conştientizăm că noi suntem modele pentru ei şi când începem să preţuim cu adevărat momentele alături de ei… Cresc atât de repede…

Ce carte ne recomanzi  în materie de dezvoltare personală sau profesională?

In 2013 mi-a fost recomandată cartea lui Sir Ken Robinson “O lume ieşită din minţi”. A fost informația care mi-a confirmat că prin Improvizația teatrală pot să îi ajut pe semenii mei să crească şi să le fie mai bine. Mi-a dat forţă si curaj să cred în mine și mi-a deschis larg uşa spre o altă dimensiune a teatrului, dimensiunea terapeutică (psihologia umanistă).

Altă carte pe care o recomand și care a avut impact asupra mea şi în relatie directă cu beneficiile Improvizației este “Atitudinea este totul” scrisă de J. Keller. Ar mai fi cărţile lui Eckhart Tolle…

Insă cred ca cel mai important e ca informația să rezoneze cu dorinta şi nevoia fiecăruia de cunoaștere, de autocunoaștere și de creștere.

Pentru a afla mai multe despre proiectele Oanei (atelierele și cursurile de improvizație pentru adulți) puteți accesa contul de facebook sau site-ul StudioImpro!

Dacă vă plac articolele mele, vă invit să le dați mai departe și să apreciați pagina de facebook a blogului. Orice comentarii, sugestii și idei sunt binevenite, mai jos, în rubrica de comentarii.

Sursa foto: StudioImpro

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *