Andreea S. – atunci când pasiunea şi perseverenţa se întâlnesc

Pe Andreea o cunosc de vreo 4 ani. Mi-a fost dragă de la început deoarece era interesată de mii de lucruri fascinante despre care puteam povesti împreună ore în șir. E un izvor nesecat de informații și idei şi mai presus de toate e o inspirație pentru mine deoarece reușește să își pună în aplicare cu mult tact și consecvență toate planurile.

Ea e cu siguranță unul din oamenii care schimbă lumea prin puterea exemplului lor.

Andreea e îndrăgostită de cărți faine (până la urmă e la bază bibliotecar), gătește absolut fantastic, iubește natura și locurile frumoase (le vizitează și scrie despre experiențele ei din diverse drumeții aici), și, nu în cele din urmă reușeşte să surprindă cele mai frumoase momente din viață în imagini expresive și încântătoare.

Cum ai descoperit pasiunea pentru fotografie?

Fotografia m-a fascinat de când eram mică. Aveam vreo 5 ani când a venit în vizită un unchi. Avea un aparat rusesc pe film şi un bliţ extern, rotund. A făcut câteva fotografii, a developat filmul şi ne-a dat pozele.

Am fost vrăjită de-a dreptul de ideea de a surprinde o clipă în ceva fizic, palpabil, de a păstra o clipă care nu se mai repetă şi de a-i da o valoare de eternitate.

Mi-am strâns banii de buzunar, şi când aveam vreo 9-10 ani mi-am cumpărat primul meu aparat foto. Era un aparat mic, roşu, de plastic. Dar nu conta: făcea poze şi era al meu, cumpărat din banii mei! Apoi la 15 ani am primit un alt aparat, adevărat, care nu arăta a jucărie. Era pe film şi aveam grijă când fotografiam să nu irosesc poziţiile. Următorul aparat, o „săpunieră” l-am cumpărat din Germania pe la 22 de ani. Între timp făcusem rost de un SLR pe film şi exersam şi învăţam singură fotografie.

La 24 de ani mi-am cumpărat primul DSLR, am început şcoala de Arte, specializarea Fotografie… iar ce a urmat… e istorie! 🙂

Cum ar fi arătat viaţa ta fără fotografie?

M-am gândit de multe ori la asta: mai goală, mai tristă, mai neinteresantă. 

Sunt o timidă. Nu mi-e uşor să vorbesc cu oamenii, dar fotografia mă pune mereu în situaţii în care trebuie să socializez mai mult, să zâmbesc, să comunic, să fiu amabilă. Am cunoscut astfel mulţi oameni faini, şi cu unii am rămas buni prieteni.

Fotografia mi-a deschis pasiunea pentru călătorii, dorinţa de a cunoaşte şi a experimenta cât mai mult.

Fotografia mă ajută să văd lumea altfel, să văd oamenii mai frumoşi, să observ şi să găsesc frumosul în aproape orice, să visez… iar când lumea nu e suficient de interesantă să mi-o colorez singură.

Cum îți planifici locațiile pentru sesiunile foto?

Nu e mare ştiinţă. Încerc să identific locurile faine pe care le ştiu. Vorbesc şi cu cei pe care îi fotografiez , dacă au vreo idee… mai dau câte un search pe google, mai fur idei de la alţi fotografi – încerc să aflu care sunt locurile în care ei au mai fotografiat… sau pur şi simplu sunt spontană!

Pornesc spre nicăieri şi mă adaptez la ce îmi iese în cale. Aşa e de obicei cel mai palpitant.

Cum ai descoperit bursele de fotografie (photo stock)?

Din întâmplare. Voiam să ajut pe cineva să îşi găsească un loc de muncă şi mă uitam pe ejobs la tot ce era acolo. Şi mi-a sărit în ochi un anunţ. Era ceva de genul: Vrei să faci bani din fotografie? Un tip se oferea să îţi dea sfaturi despre cum să fii acceptat pe site-urile de fotografie stock în schimbul a ceva. Nu mai ştiu exact ce: să cumperi ceva cursuri de la el, cred.

Şi mi-am zis că orice m-ar putea învăţa tipul ăsta contra cost, m-aş putea învăţa şi eu singură dacă mă apuc să caut informaţii. Deci, google şi din nou google.

Am găsit câteva site-uri, cele mai importante, am citit guideline-urile lor, am trimis câteva poze din arhive, şi cam ăsta a fost începutul!

Care e prima fotografie vândută și cum te-ai simțit când ai aflat că ai reușit să faci o primă vânzare?

Cred că prima fotografie vândută e cea cu ochelarii mei de vedere, pe care nu prea îi port. Poza e făcută la mama acasă, pe balcon, pe uscătorul de rufe. Am pus un carton alb, am potrivit ochelarii cât mai artistic şi am jumulit o floare din ghiveci. Pe prima poză cred că am primit 25 de cenţi, dar m-am simţit bine: undeva, cineva a cumpărat poza asta şi o să apară pe un site, o revistă, o reclamă, cine ştie! Mi-ar plăcea să văd într-o zi vreo poză de-a mea publicată undeva.

Dintre fotografiile mele, câteva au fost cumpărate de companii precum Marie-Claire, British Airways, Verizon, NBC, ABC, Microsoft, Pro TV.

Știu că e destul de dificil să fii acceptat de unele site-uri. Ce sfaturi ai pentru cei care vor să vândă poze on-line?

Calitatea imaginii contează. Trebuie să ai poze de bună calitate tehnică. Exersează până înveţi.

Apoi, ideea fotografiei e foarte importantă. Mai demult se căutau pozele alea rigide, studiate, cu manechine, regizate, acum însă se vând pozele originale, candide, în care subiectul apare cât mai natural.

Începe să urmăreşti site-uri de specialitate şi vezi ce se cere, ce se vinde.

Fii perseverent şi nu renunţa uşor! Şi dacă vrei să vinzi poze, trebuie să fotografiezi oameni. Acelea sunt cele mai cerute. Natura, peisaje… prea puţin! Iar flori… deloc!

Care e cel mai greu lucru în a lucra cu oamenii?

Cei mai mulţi au aşteptarea nerealistă că e treaba fotografului să îi aranjeze pentru poze. Fotograful poate să dea sugestii, dar oamenii trebuie să fie ei înşişi, naturali. Dacă forţezi poziţii artificiale şi pozele vor ieşi nenaturale. Încerc să îi ajut să se simtă cât mai în largul lor, să uite pe cât posibil că eu sunt acolo.

Nu e la fel cu toată lumea. Unii au un talent înăscut de a se afla în faţa obiectivului, şi se simt în largul lor, alţii trebuie încurajaţi. 

De obicei, la finalul sesiunilor, chiar şi cei mai sceptici recunosc că nu e greu să se lase fotografiaţi. Sinceritatea şi naturaleţea transcend prin obiectiv. 

Andreea îşi urmează visurile. Iar forţa cu care face acest lucru e un exemplu pentru orice femeie. Ea e unul din acei #oamenicareschimbalumea căci puterea ei de a pune lucrurile în mişcare e pur şi simplu… molipsitoare!

Pe Andreea o puteţi urmări pe Flikr şi pe blog-ul ei personal.

Dacă vă plac articolele mele, vă invit să le dați mai departe și să apreciați pagina de facebook a blogului. Orice comentarii, sugestii și idei sunt binevenite, mai jos, în rubrica de comentarii.

 

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *