10 jucării care-mi ţin copilul ocupat (12 – 18 luni)

Iubesc jucăriile. Le ador. Și eu, și soțul meu ne pierdeam ore în șir prin raioanele de jucării înainte de a avea copii.

Când am rămas însărcinată, discutam despre metodele potrivite de educație. În ciuda faptului că noi doi adoram jucăriile, consideam că e inutil să cumpărăm (multe) jucării copilului. Explicațiile (din mintea noastră) erau multe: copilul e creativ din naștere, iar jucăriile nu ar face decât să îi îngrădească creativitatea, va deveni un răsfăța sau nu va ști să se bucre de lucrurile simple din viață.

Încă mai cred asta, însă, în încercarea de a obține puțin răgaz, puțin timp pentru mine, dar și împinsă de… consumatorism (da, da – am zis-o!), am început să cumpar multe, tot mai multe jucării.

Partea bună e că acest obicei nu e afectat semnificativ bugetul familiei deoarece am știut în mare ce fel de jucării îmi doresc și, fie am așteptat reducerile, fie am apelat cu încredere și la jucării care au fost iubite alți copilași.

Cu toată munca de cercetare pe care o fac, reușesc să mai strecor printre achiziții și jucării inutile, care au fost atinse de degetele jucăușe ale copilului doar pentru a fi scoase din prețioasa cutie (care apropo, era muuult mai interesantă decât jucărie cumărată).

Dar, am avut parte și de foarte multe povești de succes: jucării care s-au dovedit a fi versatile și care au putut fi folosite cu multă dragoste și creativitate de copilul meu.

Iată lista cu jucăriile noastre preferate:

1. MULA Joc de asamblare

Folosim păhărelele cu mare drag la baie, în nisip, pe covor să cnstruim, să dărâmăm, să învățăm/repetăm culorile (aka să zic eu culorile).Au fost un succes garatant din prima clipă (pe la 6-7 luni!)

2. Jetoane colorate

Le-am comandat acum multă vreme, dar am fost reticentă în a le oferi copilului deoarece adora și încă mai adoră să le bage în gură :(. Daaar,  jetoanele acestea o in uneori ocupată și jumătate de oră, așa cum nici o altă jucărie nu poate să o facă! Umplem păhorelele, le aruncăm pur și simplu în aer, le băgăm în borcane de sticlă, în sticle de plastic, dar și sub pat sau sub covor. La sfârșit le scoatem de acolo și repetăm operațiunea asta de mii de ori.

3. Jucărie cu bile și ciocănel

Aceasta e una din acele jucării care a fose deja iubite mult și bine de alți copii. Dar se pare că și a mea s-a îndrăgostit pe la 6-7 luni de ea și de atunci se tot joacă. Dacă la prima vedere, dragostea a fost mai intensă, după jumătate de an, dragostea a devenit mai inventivă. Întradevăr, poate împinge bilele la nesfârșit prin acele găuri. Dar, poate testa și capacitatea bilei de a se rostogoli prin orice colț al casei, dar și capacitatea cutiei de a găzdui orice jucărie poate sau nu intra în ea!

4. Păpuși Matrioșca

Le-am găsit la unul din vânzătorii de la târgul de Crăciun și am hotărât pe loc, că ar fi cazul să mai adăugăm un mic cadou pe lista Moșului. Și a fost o idee genială! Surpriza de a găsi mereu o păpușă ascunsă într-o altă păpușă e mereu de o inocență de care te îndrăgostești pe loc. Iar acum, bonus, a început să închidă păpușile în locul lor din burtica mamei!

5. Mini-cilindri Montessori

Am știut că doresc să îi cumpăr, de aceea la prima promoție… au devenit ai mei! Auzisem că sunt potriviți pentru 2+ ani, de aceea îi țineam bine ascunși în debara. Dar, coincidența a făcut să fim vizitați de o fetiță mai mare și i-am scos din arhivă și am descoperit că și fetița mea era super pasionată de ei. De toți 4! Îi face pe rând de mai multe ori pe zi. Uneori scoate toți cilindrii și încearcă să îi potrivească și să îi pună pe fiecare în căsuța lui. E un joc educativ prin excelență și îl recomand de o mie de ori!

6. Jucărie cu zgomot

Eu una, mereu am detestat jucăriile cu zgomot. Mi se păreau prea agresive iar sunetul prea ascuțit. Întregul ansamblu mi se părea ne-satisfăcător. O jucărie cu zgomot a fost mereu un foarte mare așa nu.  Am primit câteva jucării ce sunau mai mult sau mai puțin plăcut. Le-am scos bateria și am avut parte de pace. Multă liniște și pace.

Daaar, cumva, neintenționat, o cheie de mașină nu a primit acelaș tratament. Iar când butoanele erau atinse, și mașinăria (diabolică aș spune eu) scotea zgomote cunoscute, copilul meu privea fascinat. Și aceasta a devenit jucăria care ne mai ajută din când în când la mers cu mașina!

PS. Am mai cumpărat două jucării (instrumente muzicale) care au de asemenea un succes răsunător!

PPS. Nu toate jucăriile care produc zgomot sunt acceptate de copilul meu.

7. Cărticele cartonate

Sunt cărticelele jucării sau nu? Eu zic că atunci când copilul e mai preocupat de a da pagina decât de a analiza desenul sunt! Am cumpărat mai multe, însă cele de la editura Girasol au avut cel mai mare succes după 1 an!

8. Joc de stivuire

Avem multe jocuri de stivuire. Și toate îi plac. Daaar, există și un preferat: jocul de inele de dimensiuni diferite.

PS. Încă nu respectă nici o regulă de stivuire de la mic la mare sau de la mare la mic sau de stivuire a pieselor de o singură culoare.

9. Puzzle dintr-un OU

Citisem cât de importante sunt puzzle-urile pentru copiii, de aceea atunci când am văzut puzzle-ul sub formă geometrică, din două piese sub formă de ou vor crea un geniu din copilul meu. Amuzant sau nu, geniul urmează să apară… între timp, copilul se joacă cu drag cu aceste ouă.

10. Portofelul plin de carduri (și/sau bani)

Portofelul e o jucărie (și un accesoriu). Dar, de obicei, noi – adulții suntem cei care ne jucăm cu patos cu această jucărie. Avem cu ea o relație de dragoste și ură.

Copilul meu în schimb simte doar dragoste și curiozitate atunci când vede un portofel plin cu… orice! Portofelul plin se luptă pentru prima poziție în lupta de a ține un copil încăpățânat în scaunul de mașină! (Atât de tare e această jucărie!)

Sper că lista noastră cu 10 jucării absolut adorate de copilul de 12-18 luni vă este de folos!

Care e jucăria preferată a copilului tău? Cum ați descoperit-o?

Dacă vă plac articolele mele, vă invit să le dați mai departe și să apreciați pagina de facebook a blogului. Orice comentarii, sugestii și idei sunt binevenite, mai jos, în rubrica de comentarii.

Sursa foto: aici

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *