COPILUL MEU, REGULILE MELE

Spuneam zilele trecute că sunt nevoită adesea să justific deciziile pe care eu și soțul meu le luăm în ceea ce privește educația, sănătatea și modul în care își petrece copilul meu timpul lui liber.

În momentul în care apare primul copil, apar și întrebările standard (poate au vorbit oamenii între ei):

Îl alăptezi? Dar cât are? Un an și patru luni?! Ce mai bea el de acolo? Are gust rău! E apă chioară!

Cum doarme? Cu tine? Nu vei mai scăpa veci de ea!

Fără televizor? Dar e educativ! La televizor sunt cântecele așa frumoase!

Fără dulciuri? Dar copiilor le plac dulciurile!

Olița? Încă nu stă pe oliță? Dar fetițele trebuie să stea pe oliță!

Toată lumea uită regula de bază:

Copilul meu, regulile mele.

Nici unul din consilierii bine-intenționați nu sunt dispuși să (mă) ajute la nevoie. Cel mult vor oferi încă un sfat prețios sau un: Ți-am spus eu!.

Iar „ți-am spus eu” și „asta este” nu țin nici de foame, nici de sete, nu tratează nici boli, nu educă copiii și nu crează atașament securizant.

Cele mai bune intenții pot duce adesea la cele mai mari dezamăgiri. Eu nu vreau să regret o decizie care nu a fost de fapt a mea (a noastră ca părinți).

Scenariul acesta este extrem de trist. Eu zic NU greșelilor altora! 

Din nou: Copilul meu, regulile mele!

Dar întotdeauna există și o altă perspectivă. Noi privim aceste întrebări din punctul de vedere al părinților care au ACUM un copil de 6/9/12/18 luni.

Părinți care poate s-au străduit din răsputeri să reușească să alăpteze copilul după multe, foarte multe chinuri.

Părinți care preferă să facă co-sleeping poate și din comoditate, deoarece e foarte greu să nu dormi legat 4 ore timp de un an.

Părinți care sunt suficent de informați să cunoască efectele negative ale ecranelor.

Părinți care vor să ofere un start sănătos copilului lor, oferindu-i o alimentație sănătoasă.

Părinți care au cumpărat olița de o mie de an, dar copilul, pur și simplu nu vrea pe oliță, ci fuge prin casă liber și nestingherit, și chiar pe mocheta nouă/proapăt spălată își face nevoile.

Daaar, să nu uităm că și acești toți oamenii care oferă sfaturi fără să le cerem, sunt (sper eu) binevoitori. Sunt sigură că vor să mă sfătuiască de bine! Toți au o experiență de viață, au auzit de o situație sau de alta. Și până la urmă e ușor de căzut într-o extremă sau în alta. Ei își fac griji pentru mine.

Și eu cunosc copii care devorează cele mai nocive dulciuri când au ocazia (tocmai pentru că părinții le-au interzis dulciurile), care la 14 ani încă mai dorm cu părinții, care vor să facă treaba aia mai mare exclusiv în scutec și prin urmare ajung la constipații cronice sau infecții urinare frecvente… Dar eu știu că sunt doar excepții… (și mai sper că asta nu mi se va întâmpla mie!)

Din toată logica mea, apar două întrebări.

Cum răspundem sfaturilor primite?

Le acceptăm zâmbind și mulțumim frumos pentru sugestii… sau

Oferim răspunsul specialiștilor din domeniu, susținut de 10 cercetări și nenumărate demonstrații științifice.

Eu ajung să acumulez frustrări și stres când port de mii de ori aceleași discuții.

Acum 6 luni, când mândra mea își devora pumnul cu mare patos, remarca care mă exaspera era: Îi ies dinții, așa-i? O expresie simplă, fără pic de răutate, doar o pură curioziate sau doar un subiect banal de discuție.

Dar o auzeam în fiecare zi, de multe ori pe zi! O auzeam în autobuz, o auzeam în magazin, o auzeam la prietenii care veneau în vizită, o auzeam de la vecinii de la bloc, o auzeam în parc… o auzeam peste tot. Parcă pur și simplu acesta era cel mai interesant subiect din lume: DINȚII!

Cum gestionăm sentimentele generate de aceste discuții?

Opțiunile sunt așadar tot două (dacă e să alegem doar extremele):

Izbucnim tumultuos în timp ce oferim explicațiile deciziilor noastre (sau nu oferim deloc explicații pentru că… nu e treaba lor) sau

Respirăm adânc și ne lăsăm mistuiți pe interior (cea mai tristă soluție din punctul meu de vedere).

Care e întrebarea care te stresează cel mai mult? Cum reacționezi? Cum îți menții zen-ul?

 

Dacă vă plac articolele mele, vă invit să le dați mai departe și să apreciați pagina de facebook a blogului.

Sursa foto: aici

 

 

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *